DAN DIACONESCU, dezvăluiri bombă! AU FOST SAU NU ASASINAȚI Eminescu, Preda și Păunescu?
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Exclusiv » A lucrat într-o brutărie, dar a ajuns să facă bani din IT

A lucrat într-o brutărie, dar a ajuns să facă bani din IT

De: Adrian Lucian 21/02/2018 | 23:08
A lucrat într-o brutărie, dar a ajuns să facă bani din IT
Românul care a dat Londra pe Satu Mare și jurnalismul pe IT

Povestea lui Bogdan Tincu, un sătmărean în vârstă de 28 de ani a început la fel ca a multor tineri din ziua de astăzi, dar, la un moment dat, a cunoscut o schimbare, din ambiția tânărului de a nu mai avea șefi. A absolvit cu brio facultatea de jurnalism din Cluj și chiar a avut o experiență scurtă în domeniu, dar modul în care a aflat el că se realizează jurnalismul, ca angajat într-o redacție mare, l-a dezamăgit și l-a făcut să plece din țară. (VEZI AICI: E ÎNCĂ STUDENT, DAR A PUS PE PICIOARE O AFACERE CU CARE NU DĂ GREŞ. POVESTEA TÂNĂRULUI CARE FACE BANI DIN… POMENI)

„Am studiat jurnalismul în România, la Cluj. Am fost un student bun, cu multe burse şi deplasări în străinătate, plătite de facultate prin diferite programe europene. Am absolvit cu brio și chiar atunci mă vedeam activând în domeniu. Mi-am găsit un loc de muncă la o televiziune în Satu Mare. Experiența nu a fost tocmai una plăcută, dar a fost o lecție necesară, pentru că am descoperit că nu sunt făcut să am un program fix de muncă și să am un șef, care, pe lângă că e morocănos, e și miștocar și trebuia să scriu oarecum după dictare, materiale comandate de el. Așa că am decis că nu vreau să am șefi niciodată, dar nici să fiu un astfel de șef. Mi-am făcut bagajele și am plecat din țară”, își amintește Bogdan Tincu prima sa experiență din câmpul muncii. Aceasta a durat puțin, aproximativ trei luni de zile. (NU RATA, PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: AU ALUNGAT-O DIN ROMÂNIA ŞI… O NAISTĂ DIN TÂRGOVIŞTE A DEVENIT CELEBRĂ ÎN ÎNTREAGA EUROPĂ)

De la brutărie, la cărat de mobilă și mai apoi la platforme online

Pasiunea pentru IT a lui Bogdan a fost mai puternică decât dorința de a face jurnalism sau orice altceva

Cu toate că studiase pe filiera umană, Bogdan a fost mereu atras de științele fixe, în special de ceea ce ținea de IT. Dar nevoia unui venit sigur nu i-a permis să-și dezvolte prea mult această pasiune, pentru început. Așa a ajuns în Londra, unde s-a angajat în diverse locuri pentru a-și asigura existența și și-a sacrificat timpul liber pentru a descoperi tainele IT-ului.

„În Londra am făcut multe, la început am mers să lucrez la o brutărie, apoi am fost la o firmă de mutări, la cărat mobilă. Nu prea conta ce lucrez, ca orice tânăr doream să am bani, bani din care mai apoi să pot să îmi construiesc viața. Apoi am văzut un anunț într-un ziar românesc care anunța că se caută tineri să lucreze pe partea de suport tehnic pentru o companie. Eu am fost autodidact pe acest segment, veneam de la muncă și mă puneam la calculator și învățam programare, învățam diverse programe din ce găseam explicații pe internet, din tutoriale, din încercări și greșeli. Am trimis imediat CV-ul şi, surpriză: în două ore am fost sunat de firma respectivă, oferindu-mi-se jobul. Am început chiar din ziua aceea să lucrez la întreţinerea unei platforme online. În primele trei luni, am lucrat mai mult pe mărunţiş, pentru că, deşi ştiam domeniul, mai aveam încă lucruri noi de învăţat. În afară de faptul că aveam şansa să mă familiarizez cu domeniul, îmi puteam face o reputaţie, aveam posibilitatea să cunosc această lume a IT-ului”, povestește Bogdan, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Nu l-a încântat să decoreze locuințele celebrităților

Bogdan mai spune că, pentru a reuşi în noua lui meserie, îşi făcuse un program de studiu şi de muncă foarte strict chiar şi după ce ieşea de la serviciu.

„Am pornit cu gândul că doresc să fiu cel mai bun în ceea ce fac, să îmi fac un nume și o reputație. Am stat câteva luni la acea firmă, care s-a închis. Am rămas în Londra şi m-am angajat la o companie care producea decoruri, unde primisem postul de designer. Într-o zi, mi-am spus că nu mai vreau să lucrez pentru nimeni, oricâtă nevoie aş avea de bani, aşa că, după aproape un an la acest job, am demisionat. Asta chiar dacă avusesem ocazia să realizez decoruri pentru locuinţele unor persoane celebre, precum jucători de la Arsenal, Chelsea Londra şi cântăreţi renumiţi de aici”, mai spune Bogdan. (CITEȘTE AICI: ESTE ANGAJATĂ CA ARHIVAR, DAR… POVESTEA ULUITOARE A COAFEZEI DE LA ”ROMÂNII AU TALENT”)

A luat-o a treia oară de la zero

Bogdan consideră că IT-ul e la fel de profitabil în orice colț al lumii

Conștient că banii nu vin toți deodată și nici în cantități mari, și după ce experimentase o dată cum e să o ia în viață de la zero, Bogdan și-a creat propriul site de prezentare și a pornit în căutarea clienților cărora să le realizeze site-uri și aplicații de mobil. A învățat în continuare din fiecare modificare a site-ului propriu și din fiecare aplicație de mobil realizată pentru prieteni, în mod gratuit la început, pentru a putea intra pe piață.

„La început lucram pe mărunțișuri, dar cu o idee bine fixată în minte. Cu cât mai mulți clienți mulțumiți, cu atât mai multe recomandări și cu atât mai multe șanse să clădesc ceva serios pe viitor. În IT, dacă ești bun și te dezvolți continuu, se câștigă decent spre foarte bine. Eu, la început, nu câștigam extraordinar, dar important a fost că nu m-am dat bătut. Într-o zi mi-am spus că ceea ce pot face la Londra în IT, pot face și acasă la Satu Mare, la costuri mai mici și fiind aproape de familie și de prieteni, așa că am mai luat-o o dată de la zero, a treia oară, întorcându-mă acasă. De fapt nu a fost chiar de la zero, că am putut continua contractele avute în Anglia”, mai spune tânărul. (VEZI ȘI: POVESTE DE SUCCES! A LUCRAT LA CULES ÎN SPANIA, IAR ACUM… CÂŞTIGĂ MII DIN EURO DIN SCAIEŢI!)

Bogdan mărturiseşte că, printre proiectele sale ca independent este şi o aplicaţie pentru telefoane mobile şi tablete, un joc de cultură generală care aduna iniţial circa şase-şapte clienţi lunar. Tânărul este bucuros că, după ce a preluat acest proiect, a reuşit să crească spectaculos numărul de aplicanţi, până la 5.000 pe zi. Între timp, a vândut acea aplicație pe bani frumoși și a trecut la un nou capitol.

Nu îi pare rău că a dat Londra pe Satu Mare: “IT-ul e la fel de profitabil în orice colț al lumii”

„Am urmărit trendul în tot ce ține de IT, și am simțit oportunitatea investiției în criptomonede, doar că am decis că, dacă tot am cunoștințele necesare, să nu le cumpăr, ci să le caut, să le minez, iar acum am un miner al meu și mă pregătesc să îl achiziționez pe al doilea împreună cu un asociat. Afacerea cu site-uri și aplicații a crescut frumos, s-a dezvoltat și chiar nu îmi pare deloc rău că am lăsat Londra pentru Satu Mare, pentru că aici era o piață mare neexploatată, pe care am putut să mă desfășor. IT-ul e la fel de profitabil în orice colț al lumii”, mai povestește Bogdan.

Bogdan Tincu dorește să fie un exemplu pentru tinerii care afirmă că nu găsesc oportunități de carieră și dezvoltare în țară, arătându-le tuturor că și într-un oraș mic precum Satu Mare se pot realiza lucruri la fel de importante și bine apreciate precum la Londra. (CITEȘTE AICI: COMBINĂ FILOSOFIA CU ARTELE MARŢIALE ŞI ”PRODUCE” CAMPIONI. L-AM GĂSIT PE… ANTRENORUL DE MINŢI!)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Județele din România unde Călin Georgescu a ieșit pe locul 1 la alegerile prezidențiale 2024
Județele din România unde Călin Georgescu a ieșit pe locul 1 la alegerile prezidențiale 2024
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine l-a votat pe Călin Georgescu. Profilul alegătorilor: Cei mai mulți au vârsta între 18 și 24 de ani
Cine l-a votat pe Călin Georgescu. Profilul alegătorilor: Cei mai mulți au vârsta între 18...
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă față de „rusofil” și „antisemit”
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante să se bucure de intrarea în Turul II al alegerilor prezidențiale
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților, de fiecare zi.”
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Top 7 ustensile electrice Parkside disponibile acum la Kaufland!
Top 7 ustensile electrice Parkside disponibile acum la Kaufland!
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu a fost filmat și în ipostaze în care nimeni n-ar fi crezut să-l vadă vreodată pe politician. Imaginile AICI
Călin Georgescu a fost filmat și în ipostaze în care nimeni n-ar fi crezut să-l...
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități,...
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Decizia luată de Dalida din Las Fierbinți după 10 ani de căsnicie. „Eu cu trei copii, sub nicio formă nu pot”
Decizia luată de Dalida din Las Fierbinți după 10 ani de căsnicie. „Eu cu trei...
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă...
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu:
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
Electrocasnicul pe care nu trebuie să îl lași niciodată în priză noaptea. Consumă curent chiar dacă nu e folosit și poate crește factura la energie
Electrocasnicul pe care nu trebuie să îl lași niciodată în priză noaptea. Consumă curent chiar...
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari...
Iulia Vântur a uimit internetul. Poză de colecție alături de tatăl lui Salman Khan. Cum se înțelege vedeta cu viitorul socru
Iulia Vântur a uimit internetul. Poză de colecție alături de tatăl lui Salman Khan. Cum...
×